vineri, 11 aprilie 2014

Mintea şi lumea

„Ceea ce nu este logic, nu poate fi real.” (Dr. House) Ups! Chiar aşa? O spune un personaj de film serial care, din când în când, în momentele de deplină autenticitate cântă la chitară şi la pian. Cât de logice şi astfel reale sunt arta, pasiunea, credinţa, iubirea, disperarea, visul şi toate celelalte care există deplin pe lângă Logică? Este un reducţionism arogant şi periculos acesta, de a echivala lumea cu logica, de a pretinde să înţelegi totul, de a încerca să înglobezi realitatea într-o biată minte. Sursă de nefericire şi, în cele din urmă, tocmai de neînţelegere.
Ca şi variantă a acestei convingeri, împreună cu Hegel, putem spune că tot ceea ce este real este raţional. Cunoştinţele mele despre filosoful german se opresc aici, dar această nouă echivaleare nu pare a merge mai departe decât cea dintâi. Un logician, un raţionalist extrem desigur că va vedea lumea în aceşti termeni, de scheme, mecanisme, modele, legi. Dacă realitatea nu se supune, cu atât mai rău pentru ea. Şi totuşi, iarăşi nu înaintăm astfel în cunoaştere ci doar în anumite teorii, mai mult sau mai puţin adecvate realităţii. Ca şi oameni care trăiesc în acest spaţiu şi în acest timp, un anumit tip de raţionalitate care presupune o înlănţuire a cauzelor cu efectele precum şi corespondenţa dintre ceea ce gândim/vorbim şi fapte pare a fi preeminentă asupra celorlalte (a posibilităţii existenţei miracolelor, de exemplu). Dar a spune că doar acesta este singurul instrument prin care avem acces la lume, că tot ce nu intră în acest model nu este real, este absurd.
Desigur, oamenii trăiesc în lumi amestecate: cred în ştiinţă pentru că fără ea nu ar avea smart-phone, mai merg şi pe la biserică gândindu-se la viaţa de apoi, se gândesc îngrijoraţi la ultimul vis avut şi în general fac ceea ce fac pentru că aşa face toată lumea. Interesant este când schimbi perspectiva şi observi că dacă până la un moment credeai că eşti în lumea, realizezi că eşti doar în minte. Acolo sunt logica, raţionalitatea şi opusele lor. Acolo e Totul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu