Oricine a fost exclus/refuzat din/de un grup, organizaţie, experimentează caracterul obiectiv al realităţii sociale. Atunci, da, se poate construi o lume, dar alta, nu cea din care ai fost exclus/nu ai fost admis. („Socializarea nereuşită într-o lume socială poate fi însoţită de o socializare reuşită în altă lume.”) Aici există o limită.
Buunn! Realitatea (socială) există - dai cu piciorul în piatră şi cu capul de pragul de sus - independent şi indiferent de „victimă”. Intervenţia nu s-ar referi asupra realităţii ci asupra interpretării ei, rezultând astfel o realitate de ordin secund (construită). (Instituţiile) (Piatra, pragul rămân, nu pot fi anulate, însă sunt integrate într-un sens: am dat cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos.)
Gândul singur nu acţionează asupra realităţii concrete (ca aici), ci doar mediat (mintea inventează o unealtă care poate fi şi un simbol).
Un munte este un munte - o grămadă de pietre acoperită sau nu cu păduri, iarbă etc. Noi suntem cei care ni-l reprezentăm „înalt”, „maiestuos”, „spectaculos”, „stâncos”, „prăpăstios”, „periculos”, „inabordabil”, „valoros”. Mai departe, în funcţie de interese, formaţie etc. îl evaluăm dintr-o anumită perspectivă şi ne alăturăm unei forme de viaţă particulare care se află într-o anumită relaţie cu el, adică grupului oierilor, geologilor, ecologiştilor, drumeţilor, alpiniştilor, salvamontiştilor, biologilor, ecologiştilor, tăietorilor de lemne, geografilor, pictorilor sau al celor pur şi simplu indiferenţi faţă de munte. Fiecare din acest grup dezvoltă practici, reguli, norme, limbaj propriu care - important - va încerca să-şi ţină membrii în interior şi „profanii” în afară. Aici poate să apară fenomenul de excludere cu care am început.
Un posibil scenariu de construcţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu