„Viaţa însăşi este o simplă succesiune de separări. Începe cu naşterea, trece prin stadiile înţărcării şi prin cele ale dezvoltării personalităţii individuale şi culminează cu moartea - care reprezintă separarea finală. La naştere, individul experimentează primul şoc al separării, pe care se străduieşte să-l depăşească de-a lungul vieţii. În procesul adaptării, omul se distanţează în permanenţă de vechiul sine, sau cel puţin de acele segmente ale vechiului sine care nu-i mai servesc în prezent la nimic. Asemenea unui copil care a depăşit faza când se juca cu un anumit tip de jucărie, el înlătură vechile părţi ale sinelui său, cu care nu mai are ce face... Ego-ul se distanţează continuu de părţile sale perimate, care au avut valoare în trecut, dar care nu mai au nicio valoare în prezent. Nevroticul (care nu se poate dezvăţa şi căruia, prin urmare, îi lipseşte creativitatea) este incapabil să ducă la bun sfârşit procesul de detaşare... Din cauza fricii şi vinovăţiei generate de în afirmarea propriei autonomii, el este incapabil să se elibereze, rămânând suspendat la un stadiu primitiv al evoluţiei sale.” (Otto Rank)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu