Niciodată nu mi-a trecut prin minte să atribui o semnificaţie morală acestor năzbâtii: domişoarele de acolo nu mai stăpâneau cheile binelui şi ale răului din clipa din care descoperisem că erau proaste. Prostia: le-o reproşam pe vremuri, soră-mea şi cu mine, copiilor care ne plictiseau; acum îi învinuiam de asta pe mulţi oameni mari, în special pe domnişoarele de acolo. Predicile unsuroase, pisălogelile solemne, vorbele mari, fandoselile însemnau prostie; era o prostie să dai importanţă unor flecuşteţe, să te îndărătniceşti în uzanţe şi tradiţii, să preferi locurile comune, prejudecăţile, unor evidenţe. Culmea prostiei era să se creadă că noi înghiţeam virtuoasele minciuni care ni se debitau. Prostia ne făcea să râdem, era unul din pricipalele subiecte de amuzament, dar avea şi ceva înfricoşător. Dacă ar fi ieşit biruitoare, n-am mai fi avut dreptul să gândim, să ne batem joc, să încercăm adevărate dorinţe şi adevărate plăceri. Trebuia să luptăm cu ea ori să renunţăm la viaţă. (Simone de Beauvoir - Amintirile unei fete cuminţi)
Fiecare are războiul său, mai ales cu prostia pentru că fiecare o vede la toţi ceilalţi - mai ales la persoanele antipatice - şi se simte ameninţat de aceasta. A pune însă astfel problema, în termeni de viaţă şi de moarte, ar transforma viaţa socială într-un război al tuturor împotriva tuturor. Sartriana Simone de Beauvoir cred că vrea să spună, totuşi, (şi) altceva. Suntem, fiecare, purtătorii umanităţii şi, pe de o parte, alegerile ne definesc pe noi înşine însă, aşa cum suntem noi, vrem să fie şi lumea, pe de altă parte. Orice alegere este făcută în numele omenirii şi nu doar în nume personal. O judecată de valoare „prost/ne-prost”, în cazul de faţă, trasează o graniţă între mine-noi şi celălalt-ceilalţi. Aici e lumea mea, pe care sunt dator să o apăr, chiar dacă sunt singurul, ultimul reprezentant al ei pentru că altfel, lăsându-mă absorbit, sunt aneantizat, devin celălalt şi chiar dacă mai respir, deja voi fi murit şi odată cu mine, într-un anumit fel, lumea întreagă. Poate că această stare de lucruri nu presupune chiar un război, însă e nevoie de un efort permanent pentru a-ţi afirma lumea al cărui reprezentant, sol, eşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu